Cronică învolburată 17.06.2013
Cronică
învolburată Motto: ”Sunt câțiva morți în oraș, iubito”
Cuptor de George Bacovia
Nasol e să joci în deplasare, băi nene!
Acolo unde ”râul, ramul”, glia, toate la grămadă sunt prietene
doar cu ăilalți! Dacă mai pui și presiunea publicului și căldura
sufocantă, ai o prefigurare relativ exactă și autentică a zonei
diametral opuse raiului (sechele de inginer, de care nu pot scăpa).
Te chinui, faci pressing, umbli la cutia cu șmecherii, dar de
pomană. Pentru că, atunci când din tribună se aude un glas
cristalin de îngeraș strigând ”Hai tata!”, ți se înmoaie
”căpriorii”, oricât ai fi de Străbun călit în lupte grele!
Dacă se suplimentează cu un ”Hai Ovidiu” și ”Hai Rasca”,
toate într-un laitmotiv obsedant, n-ai altă șansă decât să te
rogi ca aparatul care socotește timpul s-o ia razna și să se
termine odată supliciul. Infailibilă metodă psihologică.
Personal, de la primul ”Hai tata”, m-am înmuiat ca piftia, ca să
nu mai amintesc invidia ce m-a cuprins când am auzit scandările
”Hai Rasca”! Invidie care l-a deviat de la spiritul de fair play,
trăsătură genetică la el, ca la orice teleoltean, pe Soco Sorini.
”Hai Ovidiu” i se striga lui Bujor, dar pe el, declar public, nu
sunt și nu voi fi supărat în veci, chiar dacă nu l-am menționat
în avancronică. Ei bine stimați telespectatori, cine credeți că
era suporterul acela înfocat care ne-a împins în groapa de
potențial din această seară? Nimeni altul decât Goe superjunior,
în etate de trei ani și opt luni (mânca-l-ar nenea Adi Lupu de
frumos)! Spuneți și dumneavoastră stimați telespectatori, cum să
lupți cu așa ceva? Pe lângă celelalte enumerate la începutul
acestei cronici! Dacă vă mai comunic că Xavi ( Mihai Nica) a jucat
accidentat, o să înțeleagă toată lumea că nici transferul de
ultimă oră (și neașteptat de ieftin, pentru că la ce valoare
are, la toamnă când încep cupele europene, vom lua pe el milioane)
al lui Bazil ( Ciocan Vasile) cât și străduința lui ”Oprică”
și a lui Geo, nu ne-au putut scoate premianți în această seară.
Younger-ii au mai avut și alte atuuri decisive: au avut portar, pe
Dan Aldescu (noi a trebuit să apelăm la improvizații), care iar a
făcut minuni. Nadalin n-a avut altă treabă, așa că ne-a aplicat
tratamentul clasic: șut cu ambele picioare și din orice poziție,
cu o baftă enormă ca supliment. Un Andrei ultra-inspirat
(explicabil, la meci fiind prezenți toți ceilalți ”trei”
membri ai familiei), Julian și Raul (un gol de kinogramă) născuți
în zodie bună, cu interminabilele lor catalige, pe care, ca să le
depășești, trebuie musai să ocolești prin Hălchiu. În aceste
condiții, faptul că am pierdut doar la ”trei boabe” se poate
chema miracol! Salutăm prezența pe Teatrul Viselor a spectatorului
nostru fidel,, Wolfgang Heinnrich. P.S. A fost din nou inflație de
arbitrii în seara asta! Și de ceva nervi la sfârșit.
Cronică
aerisită
Motto: ”Glorie Străbunilor” corul soldaților din
Faust de Gounod
Încă nu mi-am revenit complet după victoria
senzațională de aseară. După cum nu am anunțat în avancronică,
vineri 12.07.2013, The Old Firm a avut loc, pentru prima dată în
istoria sa măreață, sub cerul liber. Da, am jucat ”afară” ,
pe Anfield Road, plasat chiar lângă Teatrul Viselor. Personal, nu
prea agream această idee, deoarece gazonul (natural) de pe Anfield
are alte dimensiuni, fiind ceva mai lung și mai lat decât cel cu
care eram obișnuit până atunci și nu credeam că mă vor ține
baierele în aceste condiții. Dar, forțat de împrejurări și de
coechipieri, am reușit să stau (de foarte multe ori și la propriu)
în teren o oră întreagă. Gata cu autoelogierea, pentru că eroii
serii de ieri au fost Sebastian, Ionel, Geo, Soco, Oprică și abia
apoi subsemnatul. Terenul fiind mai mare, s-a jucat șase la șase,
nu cinci la cinci ca în sală iar noi am avut două absențe grele:
internaționalul brănean Cătălin Plotogea, accidentat săptămâna
trecută pentru prima dată în carieră de un coechipier, și Mihai
Nica, care se află în curs de litoralizare. Cu toate astea am
încins un tiki taka de sorginte mioritică care a făcut ca imensa
și ”ultramoderna” tabelă electronică a stadionului să arate
(să zbiere) la final un neverosimil 10-3 pentru noi! Și scorul
putea fi și mai mare dacă n-aș fi ratat aseară cât pentru zece
meciuri. Meritul principal este al nostru, desigur, dar trebuie spus
că și ”juvenilii” ne-au cam ajutat prin felul în care au
jucat. În primul rând a lipsit (din teren, că a fost prezent pe
post de tabelă electronică) Rasca man, care la această oră se
litoralizează și el, și, având în vedere ”machiajul” cu care
s-a ales la un ochi săptămâna trecută, a decis să nu ”se”
riște. În rest au avut tot lotul: Nădălin, fără elanul și
inspirația ”dinăuntru”, Andrei, complet ieșit din formă în
urma concediului, Bujor la fel, Julian și Raul extrem de mărinimoși
în marcajul aplicat cu gentilețe subsemnatului, Bazil, cu o ratare
imensă de la 153 - 171 cm de poartă. Datorită apărării lor
aproximative, am avut deseori ocazia să mă întâlnesc singur
singurel cu Dan Aldescu, să-i înfig trei boabe și să ratez enorm.
Nici nu mai știu de când n-am mai pierdut un derby! Și din
această cauză nici nu-mi pasă de aspectul ”răvășit” în
care am ieșit în poza de grup din final. Credeți-mă, e fain să
fi campion!
P.S. După meci a urmat un cenaclu ... greu!
Avancronică
toropită
Motto: ”Bă, ce căldură” din Tanța și Costel de
Ion Băieșu
Pe nesimțite (sau pe neobrăzate) se făcu de
aproape vineri, zi absolut banală, animată doar de niscai procurori
deveniți telespectatori pasionați. Singurul eveniment menit să
alunge plictiseala cronică ce a cuprins universul este, se știe,
epicul, liricul și dramaticul, tradiționalul, legendarul,
incomparabilul derby săptămânal, THE OLD FIRM! Datorită
televiziunilor care au început să se păruiască pentru drepturile
de transmitere ale meciului (oare cât o fi fost șpaga la LPF?), va
trebui să începem la aceeași oră, devenită clasică, adică la
19.00. De când meciul a început să se dispute pe Anfield Road,
adică sub cerul liber, soarele, aflat la această oră la o palmă
deasupra Măgurii, pune ceva probleme de ”viziune” portarului
echipei care ”bate” cu fața către muntele menționat. M-am
lovit de acest mic inconvenient săptămâna trecută când am
interpretat, cu un succes de public modic, rolul portarului din
glorioasa echipă a Străbunilor. Echipă care, cu excepția
ultimului meci terminat la egalitate, s-a specializat în succese pe
linie, la scoruri concludente. La noi probabil că va lipsi, motivat,
Geo Macaveiu, proaspăt căsătorit (Casă de piatră!). Dar va
reveni Mihai Nica, după ce a fost într-un cantonament de acumulări
fizice în Bulgaria. Va fi prezent de asemenea nucleul dur, adică
internaționalul brănean Cătălin Plotogea, Soco Sorini, Sebastian
și cu mine, ca și noua achiziție de perspectivă Vasile Solomon.
Probabil că vom putea conta și pe Oprică precum și pe Ionel
Vasile, dar n-am informații certe despre ei. În cealaltă jumătate
de teren revin greii. Pe Nădălin l-am simțit teribil de montat în
timpul ultimei conversații telefonice. La fel și pe Rasca man. Cred
că va reveni și Andrei - la el ar fi chiar necesară un pic de
mișcare la cum arăta în pozele de pe litoral, din care se putea
observa lejer un țesut adipos excedentar. Raul, fundașul de oțel,
va răspunde și el convocării. Liniște totală și angoasantă
însă dinspre partea lui Bujor. Habar n-am în ce ape navighează.
Același lucru îl pot spune despre Iulian.
E clar că mâine
seară va fi greu, dar când a fost ușor? Închei cu tradiționala
urare: Fie ca cei mai buni să câștige! Adică noi!
Cronică
echilibrată
Motto: ”Aveam echipă bună la Rolem! Eu, Mircea
Andrei, Mihai Nica ...” Soco Sorini aseară, victima unui puseu de
modestie
Miile de spectatori care și-au sacrificat seara de
vineri pentru a umple tribunele de pe Anfield Road (outdoor), printre
care și Bujor, aflat într-o indisponibilitate relativ trecătoare,
au fost 1000% răsplătiți pentru fidelitate de superbul spectacol
sportiv etalat cu dărnicie de protagonistele imensului, enormului,
gigantului derby săptămânal, THE OLD FIRM. Este vorba desigur,
inutil să mai precizez, de Străbuni și de Youngers. Pentru a nu
prelungi inutil și indecent suspansul, informez posteritatea că
rezultatul final a fost egal și asta atât după expirarea timpului
regulamentar cât și după ce s-au executat 7 spre 8 serii de
lovituri de departajare. Acestea s-au oprit atunci când primul
combatant a căscat de plictiseală și când setea (de cultură,
desigur) ne-a călăuzit pașii către cenaclu. Cum spuneam, scorul a
fost egal, dar cât la cât, asta doar bunul Dumnezeu mai știe, că
nu și-a mai solicitat nimeni neuronul să-l țină cu exactitate.
Numai din cele prezentate mai sus și, un spirit avizat, își poate
face o idee asupra basculelor de dramatism care s-au revărsat aseară
peste măreața încleștare! Măcinați de absențe, juvenilii abia
au strâns la ora de începere (19.00 EET) patru combatanți: Bazil,
Ovidiu, Raul și Emy Poor Emy. În această situație am fost nevoiți
să l-i-l cedăm, cu titlu de împrumut, pe bravul nostru portar, pe
Sebastian, care ne-a creat ulterior o grămadă de frustrări apărând
excelent, ca de obicei. Noi am avut în iarbă nucleul dur, adică eu
(ca să păstrez măsura din motto), internaționalul brănean
Cătălin Plotogea, Soco Sorini (jucător și antrenor secund) ,
Oprică (antrenor terț) și, un debut de mare perspectivă, o
achiziție extrem de valoroasă, Vasile Solomon, jucător și
antrenor principal (cu acte în regulă). Cu toate aceste atuuri
decisive, n-am reușit victoria (pe care o preconizam în
avancronică) datorită determinării și tăriei de caracter ale
tinereilor, care s-au ”mobilizat exemplar” (cum se spune în
penibilul limbaj lemnos adoptat de ”oamenii de fotbal”, lucrători
cu gura), ajungând să conducă, la un moment dat, cu cinci goluri
diferență. Așa cum avertizam acum ceva vreme însă, ”Ferește-te
de orgoliul rănit al Străbunilor”! Pentru că odată pornit
tăvălugul revenirii, nimic nu-l mai poate stăvili, astfel că am
egalat relativ repejor. Ca informație suplimentară, să știți
că-i tare greu să joci pe terenul de afară cinci la cinci.
După
meci a urmat un cenaclu decent, moderat.
Cronică edificatoare
Motto:
”Cine râde la urmă ... cade singur în ea”. din două proverbe combinate
Rarefiat și înțepător e aerul de pe culmile victoriei, dar al naibii
de plăcut și de dulce la inhalare. Merită fiecare picătură de
transpirație scursă din fizicu-ți istovit de efort. Ca să nu mai vorbim
de satisfacția dată de privirea pierdută, de ochii umezi de căprioară
rănită ai adversarului. În cazul meu, strict particular, este vorba de
amicul Rasca man, care m-a hărțuit, prietenește și cu umoru-i
incontestabil, întreaga săptămână! La fiecare ”aroganță” i-am promis că
eu voi răspunde cu picioarele, pe Teatrul Viselor. Și așa am făcut. Să
te ferești de orgoliul rănit al Străbunului, zice un sfat care din
acest moment e menit să devină cutumă (că abia acum l-am emis). Ce mai
tura-vura, aseară, la clasicul, unicul, singurul posibil derby
săptămânal Străbunii vs. Youngers, AM ÎNVIIIINS! Cu 12-6, dar a fost
mult mai greu decât o arată scorul. Meciul a început domol și s-a mers
cap la cap până la scorul de 3-3. Pe la jumătatea timpului de joc s-a
făcut 4-3 pentru noi și după încă cinci minute s-a dezlănțuit ”torchida”
străbună. Pasele au început să ne meargă șnur, pe traseul Sebastian,
Soco, Mihai, Ionel, internaționalul brănean Paul Catalin Plotogea și
subsemnatul, nu neapărat în această ordine, și în decurs de câteva
minute s-a făcut 10-3. După acest forcing ne-am liniștit și tinereii au
mai recuperat din handicap. În ceea ce ne privește, Lali, care a
arbitrat meciul, rezolvând corect și cu autoritate fazele litigioase,
ne-a comunicat că aseară am făcut cel mai bun meci al nostru din tot
sezonul. N-avem de ce să-l contrazicem, mai ales că nici măcar nu i-am
dat la cenaclu cele două sucuri promise drept onorariu la începutul
meciului pentru arbitraj! Ne vom revanșa. La tinerei s-a simțit lipsa
apologetului becalian Andrei, aflat în pregătiri de concediu estival.
Fără el ca servant, principala gură de foc a junilor, Nadalin, a cam
rămas fără muniție. Rasca man, după un început promițător (el a dat
golul de 3-3, parcă) s-a stins pe parcurs, ratând pe final un penalty,
sau mai bine zis dându-mi ocazia să-i apăr mental lovitura, pentru că a
tras la un metru de poartă. De unde și sfatul de mai sus. Raul s-a
apărat corect dar n-a mai apărut, ca de nicăieri, la finalizare, fiind
luat permanent la ochi de apărarea noastră. Julian a încercat să preia
sarcinile lui Andrei, dar fără realizări notabile. Cât despre Dan
Aldescu, el a fost înger și demon pentru Youngers: a scos mingi
imposibile și a gafat impardonabil, aducându-l la disperare pe Nădălin,
pentru gafe, desigur. Tot tare a început și Buji, și ascensiunea
noastră a coincis cu momentul în care el a obosit. Nu pot să nu comunic
mapamondului că aseară am reușit a doua magrebiană a sezonului! Pe
această cale vreau să le mulțumesc, în ordine, lui So, care mi-a pasat,
lui Buji, care mi-a comunicat la cenaclu că s-a hotărât subit să nu mă
incomodeze la aceea fază, și grației Divine că am nimerit obiectul cu
călcâiul. Mai trebuie menționat golul marcat de Sebi, aflat în acel
moment pe postul de portar, cu un șut cu boltă, în timp ce Dan Aldescu
avea grijă ca eu să nu ajung mingea cu ”inteligența”, bazându-se pe
strigătul de ”LAS-O” al lui Rasca man, aflat la odihnă în acel moment.
E frumos, doamnelor, domnișoarelor și domnilor.
