Există pe lumea asta o mulțime de cărți. Cărți oarecare, cărți eveniment,
cărți document, etc. Rar, foarte rar, se întâmplă să apară cărți MONUMENT. Din
această ultimă categorie face parte ”Împăratul cu șapcă, Regimul Băsescu și
elitele sale” scrisă de Radu Călin Cristea. Uităm, ”că și uitarea e scrisă-n
legile omenești”. E păcat însă că uităm uneori prea ușor. Uităm de exemplu că
10 ani de zile l-am avut ca președinte, prin cea mai proastă glumă pe care ne-a
făcut-o istoria, pe Traian Băsescu. Cu acest fluieră vânt, cocoțat pe cea mai înaltă demnitate din statul român, am simțit că soarta ne-a luat la
mișto. Ei bine, ”Împăratul cu șapcă” tocmai asta face, ne împiedică să uităm.
În peste o mie de pagini ”elementul” ( ca să folosesc un termen desprins din
anchetele securității dinainte de 89, cu care a cochetat din plin) Băsescu e
devoalat în ascensiunea sa din poziția de comandant de navă și, mai apoi, de
demnitar de mâna a doua în regimul comunist, până la ultima zi de mandat prezidențial.
În siajul ”elementului” e prezentată și liota de lustragii, cohorta de ”lingăi
de clanță” - cum avea să-i numească ulterior chiar idolul lor, numită inspirat
ELB (Elitele Lui Băsescu), din care fac parte intelectuali de prestigiu, care, după ce au fost căftăniți cu diverse funcții și sinecuri, s-au transformat în
simpli propagandiști, penibili practicanți ai cultului personalității ”pe stil
nou”, băsist, precum și în dulăi de pază, turbați de ură, împotriva celor care
nu le împărtășeau zelul deșănțat.
Dar să spicuim, pe sărite, la întâmplare:
Băsescu e personajul principal al cărții, desigur. A fost
unul din inculpații dosarului ”Flota”, scamatoria prin care a dispărut flota
comercială a României. Inițial, în rechizitoriul încheiat în 9.08.2004 (Dosar
20/P/2002) apărea un prejudiciu calculat la 324 514 683,80 USD. După ce Băsescu
ajunge președinte și după ce împreună cu Monica Macovei siluiește justiția sub
sintagma de ”reformă în justiție”, prejudiciul scade, ca prin farmec, la 0
(zero) (autoarea acestei ”minuni” este procuroarea Carmen Gruescu).
După cum se știe, în primăvara lui 2009 Băsescu și-o face pe fiică-sa cea
mică europarlamentar. Nu contează că fata abia de poate să lege două vorbe și
ălea cu greșeli gramaticale, devenite notorii. Inutil să reamintim de
”succesuri”, de ” oameni care nu vor să vorbesc cu tine”, etc. În carte un
întreg subcapitol îi e rezervat EBE-i și dumelor sale epocale. Cum s-a realizat acest
moft al lui Băsescu? Simplu: ”Liderii de filiale ai PDL au primit, la ședința
Colegiului Director din 25.05.2009, ordin
(s.m.) să asigure, la alegerile din 7.06.2009, câte zece voturi în medie,
pe fiecare secție de votare pentru Elena Băsescu” (HotNews, 26.05.2009)”. Am
citat identic, inclusiv sursa și data, așa cum sunt prezentate, riguros, toate
citatele în carte. Trebuie menționat, pentru cei care au uitat, că EBA a candidat
la acele alegeri fără a fi membră a PDL. Cum se comportă beizadeaua în seara de
7.06.2009, după închiderea urnelor, când începuseră să vină rezultatele? Il
Padre Padrone și viitoarea europarlamentară se zborșesc la baronimea orangutană
care nu obținuse scorurile așteptate.
In perioada actuala, legile Justiției au fost în dezbatere și discutate
peste tot, pe parcursul întregului an 2017, de la cârciumă până la CCR, trimise spre
avizare la CSM, trecute prin Parlament, la Președinție, contestate în stradă de
societatea civilă. Cum a procedat cuplul reformator Băsescu – Macovei în 2006?
”Legile necesare ajustărilor din justiție le vom trece prin asumarea
răspunderii Guvernului fără să mai întrebăm niciun domn judecător și niciun
domn procuror, nici din CSM, nici de la ÎCCJ, nici de la CCR” (Traian Băsescu
în ședința CSM din 4.05.2005, ziua.ro). Și așa a fost!
În 9.07.2012 în timpul discuției, Băsescu o minte cu nerușinare pe Angela
Merkel, Cancelarul Germaniei!!!! ”m-a întrebat dacă este reglementată în Constituție
procedura de suspendare a Președintelui. I-am spus că nu, nu este reglementată”
(realitatea TV 15.07.2012). Madam Merkel, deși se presupune că are o armată de
consilieri, nu verifică informația, îl crede pe cuvânt pe ”element” și
pleznește România cu ”încălcarea principiilor de bază ale statului de drept”
(9.07.2012 ). Dacă ar fi verificat ar fi
aflat că în Constituția României există un articol special – 95, cu (1), (2) și
(3), care prevede suspendarea din funcție a Președintelui. Personal, din acel
moment am poreclit-o ”mercălița de baltă”. Și acum mi-e greu s-o numesc altfel.
Dar asta nu-i tot, boieri dumneavoastră. Așa cum o arată și titlul, în
carte e vorba și despre elitele ”elementului”, de Gabriel Liiceanu, de Andrei
Pleșu, de H.R. Patapievici - uns director ICR de ”element”, de Mircea Cărtărescu - căruia îi citise (sanchi) Levantul, de Mircea Mihăieș - adjunct la ICR,
Vladimir Tismăneanu, Andrei Cornea, Sever Voinescu – Cotoi, Cristian Preda,
MRU, TRU, etc. De pițigoi gen Pora, Pătrășconiu, Lupea, Goțu, Papahagi, Neamțu,
Cristoiu, Turcescu, n-are rost să mai
vorbim. Pentru ei Băsescu ”pare să devină un președinte pentru alte coordonate”
încă din 2007. Citind aberațiile pe care au fost în stare să le scrie acești
oameni, te gândești că trebuie să fi fost teribil de frustrați pe vremea lui
Ceaușescu pentru că personaje ca Păunescu, Barbu și Vadim le ”luaseră fața” la
proslăvirea ”cârmaciului”, nelăsându-le și lor o fesă de lustruit. Din 2005
și-au găsit, în sfârșit, și ei ”cârmaciul”, atât la propriu cât și la figurat.
Iată niște mostre:
Gabriel Liiceanu, ”prim-lampist al lui Băsescu”: Timp de 10 ani cât ați
fost, sunteți președintele României, nu ați făcut decât să ne așezați pe drumul
pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României trebuia să
ne așezăm. Și pentru asta vă mulțumim.” (discurs ținut cu ocazia decorării sale
și a altor ELB-uri la Cotroceni în 9.04.2014).
Andrei Pleșu, fost consilier la Cotroceni
din decembrie 2004 până în mai 2005. În articolele sale l-a prezentat pe
Băsescu ca fiind răul cel mai mic, pe următorul șablon excelent remarcat de
Radu Călin Cristea:
”a. Băsescu e rău;
b. ”ceilalți sunt mult mai răi decât
Băsescu;
c. nu-i alegem pe ceilalți dacă sunt
mai răi decât Băsescu.
... Andrei Pleșu va schimba numai poziția de atac și apărare, dar niciodată
frontul”
” Nici Liiceanu, Nici Cărtărescu, nici Patapievici, nici eu nu ne-am născut în 2005. ... Ideea că
destinele noastre sunt orbite în jurul lui Traian Băsescu e comică. Noi putem
să avem o anumită adeziune la un moment dat la un anumit om și la o anumită
politică, putem să ne răzgândim” (cotidianul.ro, 12.12.2010). Subtil dar totuși
străveziu.
H.R. Patapievici, director ICR din 2005 până în 2012, ”E băiatul acela, cu
păr lung , de la Iași?”, ”Andrei, data viitoare să-i spui domnului Patapievici
să-și pună o cravată când vine la Președinte”. De departe autorul celui mai murdar atac
al ELB-urilor îndreptat împotriva adversarilor politici ai ”elementului” : ”Apropo, știu din surse sigure că
lui Băsescu i-a fost oferită o casetă în care lui Mircea Geoană i se face sex
oral și a refuzat s-o folosească împotriva lui. Es un hombre honesto, crearme.”
(La Vanguardia, 2009). Abjecție ”filozofică” în stare pură la acest Kierkegaard
autohton, cum l-a numit Liiceanu, padișahul ELB-urilor.
Cei menționați și mulți alții s-au întrecut în laude la adresa lui Băsescu
și în atacuri suburbane la adresa opozanților acestuia. Iar volumul de peste o
mie de pagini al lui Radu Călin Cristea nu iartă pe nimeni, nici pe ELB-uri și
nici pe idolul lor calp. Cei 10 ani de băsism sunt disecați cu precizie de
neurochirurg. Și ce doare probabil cel mai tare este faptul că autorul lucrează
cu materialul clientului. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, fiecare
afirmație se bazează pe un citat, cu menționarea sursei și datei. Ca o ultimă mârșăvie, ”Împăratul cu șapcă” e
boicotată de lanțul de librării Humanitas, patronat de Gabriel Liiceanu, ca o
firavă încercare de a se proteja, de a-și face uitat comportamentul penibil, al
lui și al prietenilor săi. O formă de cenzură mizerabilă, prin care marele
intelectual se coboară la nivelul unui biet cizmar. Nu-i nimic. În Brașov
cartea poate fi găsită în rafturile librăriilor St. O. Iosif (Libris), Ralu și
George Coșbuc.
P.S. Merită menționată o postare de
pe Facebook a lui Silvian Ionescu din 2015, fostul șef al lui Băsescu pe linie
de securitate - șef de serviciu în CIE, a coordonat zona BeNe Lux pe vremea când
”elementul” conducea reprezentanța Navrom de la Anvers. Cât timp Băsescu a fost
Președinte, Silvian Ionescu a fost șeful Gărzii Naționale de Mediu. În 2015
relațiile cu ”elementul” par să se fi schimbat: ”Ca să înțelegeți, el, Băsescu,
era turnătorul tuturor matrozilor care treceau prin Anvers și cumpărau și ei un
lănțișor de aur mai ieftin decât el. În timp ce el, Băsescu, ciordea din curse
de bunkeraj (alimentarea vaselor cu carburant, cum făceau sau fac camionagii,
dar la altă scară – n.m.), shipchadlering (aprovizionarea navelor cu alimente,
etc.) și altele. (...) pentru ca tot mai mulți să știe adevărul despre această
JIGODIE!” (pe Fb, 16.09.2015)
Adrian Ioan Lupu
1.02.2018
