Câteva cuvinte despre condițiile de la pensiunea Nicu. La
parter bucătăria, două dormitoare, baia. La etaj patru dormitoare cu
câte două paturi. În fața cabanei e loc suficient de parcare, există un
duș și în grădină, iar în spatele grădinii Dunărea, cu un loc umbros
excelent de pescuit pe care, însă, e întotdeauna mare înghesuială. De-aia
e bine să mergi cu soția din dotare, în acest fel te vei putea dedica
exclusiv activității ce a fost rezervată bărbatului, imediat după
coborârea din copac: pescuitul. Odată ajuns la ”școală” te instalezi
la umbra teiului, nu înainte de a verifica starea crăcilor, în caz că e
vreuna ruptă de la ultima furtună, care să stea să-ți cadă în cap sau
pe mașină. Pentru că furtunile de vară în deltă sunt furtuni, nu glumă.
E de mers vreo 500 de metri de la Nicu până la locul faptei și e mult
mai comod să cari tot harnașamentul în portbagaj decât în cârcă. Lași
mașina cu ușile dinspre tine deschise la o distanță de cca. 6 m de
locul unde îți așezi scaunul pliant, pui un CD (rock clasic de
preferință; manelele sunt strict interzise în zonă ca orice altă formă
de poluare) și te apuci de meșterit la scule. E și aici un ritual. Eu
încep totdeauna cu undița verde, Tatiana pe numele ei de botez. Pe ea
vine montată, întotdeauna, mulineta vișinie (așa s-a nimerit să fie,
vișinie). Pe fir bag plumbul culisant pe care îl blochez cu o bucățică
de lemn cam la 70 cm de vârf, unde vine ariciul. Pe momitorul ariciului
pun mămăligă, îngrop două cârlige în mămăliga de pe momitor iar pe
celelalte pun porumb sau tot mămăligă. Lansez pe direcția bornei de pe
malul celălalt. Urmează undița albastră, Maricica, pe care vine montată
mulineta albastră, ca să se asorteze, montura rămânând aceeași.
Lansare în forță cu o deviație de 15-20 de grade de Tatiana și, în timp
ce așez bățul în suport (Nicu are în dotare și așa ceva), observ că
vârful galben al Tatianei se zbate cu o săgeată de 15-30 de centimetri.
Sar rapid, o scot din suport, înțep și încep să mulinez. Vine destul
de ușor, așa că îl scot fără mincioc. Are cam un kil jumate ciortanul!
Ce chestie! Am prins primul pește fără măcar să fi băgat juvelnicul în
apă, știut fiind că acesta trebuie să stea acolo chiar și gol, altfel
nu prea prezintă interes turistic pentru peștime. O rearmez pe Tatiana,
pregătesc și undița roșie, cea mai nouă din dotare, ”le bag în apă”,
desfac berea (numai la pet) deschid cartea și sunt în poziția în care
m-am visat un an întreg! Stau comod în scaunul pliant, cu ochii din
timp în timp pe vârfurile bețelor, berea în dreapta jos, cartea în
brațe, deasupra teiul care mă protejează de soare, în față Dunărea care
n-are altă treabă decât să curgă. Când soarele e la o palmă de linia
orizontului strâng totul fără grabă și mă întorc la cabană pentru a
prinde apusul din spatele grădinii. Un spectacol cromatic splendid până
la indecență, atât de frumos încât te și gândești dacă zeii sunt de
acord ca tu pământean să te bucuri de el. Îmi vine să cânt în gura mare
”Don't let the sun set on you in Tulsa” și chiar o fac, că n-am pe cine
deranja. Trei perechi de ochi mă privesc, totuși, cu ceva reproș
Odată soarele apus, rapid la curățat peștele, în caz că ai ce. Masa de
curățat e într-un loc special amenajat, permanent curat și cu furtunul
de la dușul din curte la îndemână. La ora asta, adică imediat după
apusul soarelui, musai să te miști cu talent pentru că teroriștii
deltei, țânțarii, își intră în rol. Urgent la duș apoi, la cel din casă
dacă vrei să scapi cu pielea neperforată, Autan pe tot corpul și în
bucătărie, la masă. Bucătăria e perfect protejată cu plasă la geamuri,
tratamentul cu Autan fiind aplicat în caz că ai uitat ceva pe afară.
Încep poveștile, o bagi și pe a ta, cu ceva floricele pentru culoare, se
mănâncă, nu înainte ca tu să declari ferm că ”v-am scos din foame” și
să menționezi că peștele prins de tine se odihnește prăjit pe platou,
în caz că e cineva care nu s-a prins încă (trebuie să fii sigur, ce
naiba). Stropești cina din abundență cu șpriț, pentru că peștelui îi
place în lichid, după care la somn lin și adânc. Dimineață vei merge să
dai la somn, că la lin nu se poate în deltă. În deltă, nu știu cum
se face că mă trezesc dimineața fix când încep să mijească zorile. După
igiena matinală organismul își cere doza de cofeină. Cum femeile dorm
încă, n-ai altă soluție decât să te apuci gospodărește de făcut cafeaua.
Apă la fiert, cafea, pus mâna pe mânerul încins al ibricului, pe care
îl lăsase-i cu inconștiență deasupra flăcării, scăpat ibricul din mână,
pe jos, normal, șters podeaua, reluat operațiunea, cu succes de data
asta, totul în timp record de 1/2 ore! Se verifică apoi portbagajul, dai
să ieși din curte împreună cu tovarășul (care poate fi prieten, socru,
cumnat, Nicu dacă are chef, etc) și frânezi brusc, pentru că ai uitat
momeala, respectiv găletușa cu râme din pivniță. După ce ai ai luat și
momeala urci pe dig, pentru că e momentul unui pescuit la somn, adică
cu râme și cu coropișnițe-n cârlig. Se merge până la ”releu” (unde sunt
câteva antene GSM), cu o puzderie de fazani sărind speriați din tufele
de pe marginea digului. ”Releul” e ceva mai în aval de pontonul lui
Zombory (tot brașovean, care, împreună cu soția, ține o pensiune pe un
ponton eșuat), unde Dunărea are o adâncime de peste 20 de metri
(măsurată cu sonarul lui Nicu). Locuri de pescuit berechet. La somn
montura e alta decât la crap. Se pune plumbul în vârf iar cârligele,
mari, zdravene, se leagă pe fir la 50 și 70 cm de plumb. Se aruncă
bețele în apă în aceeași ordine ca de obicei: Tatiana, Maricica și ”aia
nouă”. Te așezi pe scaun, iei cartea și îți dai seama că ai comis o
greșeală de neiertat: ai uitat să iei bere de acasă! Îți exprimi
dezamăgirea cu voce tare, pleznind cu sete unul din cei șapte țânțari
care s-au așezat concomitent pe tine. Încă n-a răsărit soarele și, la
fel ca seara, e ora lor. Echipat complet necorespunzător, doar în tricou
și în șort, ești numai bun ca aerodrom vremelnic pentru nemernicele
zburătoare minuscule. Noroc că după câteva minute răsare soarele
izbăvitor. Dacă la partida din ziua respectivă te însoțește socrul, Nicu
sau chiar prietenul Cătălin, oameni prevăzători, cu chibzuință, te-ai
scos și cu berea, pentru că ei n-au uitat-o, nu fără a te lăsa câteva
minute să zemuiești de oftică, ca pedeapsă pentru lipsa de preocupare de
care ai dat dovadă. Dacă te însoțește cumnatul, răbdați împreună,
stoic și chinuitor, de sete până la întoarcere.
Tatanir, ”La școală”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu